Salutări Dragilor, EU SUNT KRYON din Serviciul Magnetic. Este minunat să fim din nou cu voi toţi, astă seară aici la Marina da Gama, în
sudul oraşului Cape Town. O imagine ciudată a Africii de Sud apare; căderi de curent, mari
disfuncţionalităţi în cadrul guvernului, rand-ul (moneda naţională a Africii de
Sud) pierde din valoare, multe suişuri şi coborâşuri. Ţara suferă de pe urma
unor decizii greşite, a unui guvern slab şi a unor decizii corupte. Guvernul
este în domeniul masculin, iar guvernul Africii de Sud este slab, în prezent, nu
este un guvern puternic şi, pe scena lumii, Africa de Sud nu este una dintre
naţiunile puternice ale planetei, şi totuşi, pentru mulţi oameni care trăiesc în
Africa de Sud există un standard bun de viaţă, iar acesta va fi menţinut, de
fapt, este imposibil să nu fie menţinut. Cei care au vor primi mai mult. Acest lucru este afirmat destul de clar în
Biblie: "cei care au vor avea mai mult, iar cei care nu au vor avea fie mai
puţin, fie vor rămâne cu cât au". Acest lucru se datorează energiei gratitudinii
şi acceptării. De asemenea, în spatele bunăstării este înţelepciune, o
înţelepciune a cum să devii înstărit, cum să devii puternic şi să posezi anumite
lucruri, să deţii controlul asupra propriei vieţi. Uneori puterea este "cu", dar mai adesea nu puterea este "asupra" oamenilor
slabi. Călătoria este că cei care sunt conştienţi creează mai multă conştienţă
şi doresc din ce în ce mai multă conştienţă. Cu cât deveniţi mai conştienţi, cu
atât vă doriţi mai mult să deveniţi conştienţi; cei care au rămas fără să
înţeleagă cu adevărat ce este conştienţa, fără să ştie măcar că există ceva
precum conştienţă, fără să ştie măcar că există ceva precum dezvoltare personală
şi un mod în care să te vindeci singur şi să-ţi schimbi viaţa, rămân în stagnare,
rămân geloşi şi au moduri negative de a privi lumea. Aceştia sunt săracii lumii,
dintre care, un mare procentaj al populaţiei Africii de Sud sunt săraci, fără
locuri de muncă. Cifrele sunt în jur de 40% rată a şomajului şi nu există
asistenţă socială în Africa de Sud, în principiu este o zonă fără lege, dar vine
altă lume în care inconştientul poate deveni conştient, cei săraci pot învăţa să
păşească într-o nouă lume. Vin noi energii de care beneficiază nu doar cei săraci, ci toată lumea. Când
aveţi săraci în ţara voastră, acest lucru ar trebuie să vă spună, la modul
metafizic, că sunt aspecte ale voastre care sunt sărace, părţi ale voastre care
nu relaţionează bine cu lumea, părţi ale voastre care sunt deconectate de Divin.
Este o călătorie în conştient, din inconştient. Oamenii săraci sunt oameni
inconştienţi, oamenii săraci sunt deconectaţi de Mama Pământ şi Tatăl Cer şi,
atunci când eşti deconectat, te simţi neconfortabil, nefericit, supărat şi
mânios. Acestea se vor schimba. De fapt, ar fi trebuit să se schimbe în urmă cu
2.000 de ani, odată cu sosirea lui Christos, dar există atât de puţină
informaţie directă relevantă la adresa învăţăturilor lui Iisus Christos, încât
aceste învăţături nu au filtrat ierarhia în noi nivele de înţelegere. Nu au fost
filtrate în oamenii inconştienţi, în cei săraci. Această energie a fost tăinuită de ierarhia anumitor instituţii religioase de pe
planetă, iar acest lucru a creat un efect de piramidă în care oamenii de la
vârful piramidei au toată bunăstarea lumii, sau cea mai mare parte a ei, iar
oamenii de la baza piramidei au foarte puţină bunăstare. Această stare de a fi
este pe cale să se schimbe. Cândva, în urmă cu 50 de ani, au fost găsite Evangheliile Gnostice. Aceste
evanghelii sunt considerate neadevărate de către biserică, se consideră că nu au
fost scrise în timpul lui Christos şi că nu sunt cu adevărat relevante la dresa
Lui, dar aceste învăţături gnostice sunt cele care au fost mereu prezentate aici
în Africa de Sud. Gnosticismul luminează spaţiile întunecate dinăuntrul
psihicului şi permite ca acele spaţii întunecate să devină Divin. Putem accepta
că spaţiile întunecate sunt oricum Divine, dar ele creează negativitate în viaţa
omului. Ceea ce am făcut aici, în învăţăturile Kryon, a fost să lucrăm cu copilul magic
interior, cu părinţii şi bunicii şi să deschidem acele energii întunecate ce
v-au fost aduse prin arborele genealogic, pentru că acum sunteţi, de fapt, la
capătul liniei acestui comportament negativ ce vine la voi ca rezultat direct al
faptului de a avea părinţii pe care i-aţi avut şi de a avea experienţele pe care
le-ţi avut cu părinţii voştri. Aceste învăţături gnostice au fost reprimate, dar totuşi, dacă ar fi să citiţi
clar aceste mesaje channel din fiecare lună şi v-aţi procesa în acest fel, aţi
descoperi că deveniţi mai uşori şi mai liberi şi că realitatea voastră începe să
se schimbe în mod radical. Ce aţi fost învăţaţi de-a lungul căii spre vindecarea
emoţională este procesul gnozei. Este un proces în care eliberaţi tot ceea ce nu
este adevărat înăuntrul vostru şi permiteţi pătrunderea a tot ceea ce este
adevărat şi deveniţi acel adevăr, deveniţi adevăratul vostru Sine, deveniţi
Sinele vostru autentic. Există mii de căi spre cunoaştere, procesul de a deveni Sinele vostru autentic,
acea parte din voi care a decis, împreună cu Dumnezeu sau Divinul sau Universul
"Voi aduce daruri pe această planetă, această planetă are nevoie de mine". Procesul este ca voi să deveniţi exact cine sunteţi meniţi să fiţi, să deveniţi
autentici în ochii Divinului, să deveniţi acel copil magic care păşeşte între
cer şi pământ, să deveniţi adevărul absolut a cine sunteţi. Orice visaţi, atât timp cât continuaţi să păşiţi în visele voastre şi nu vă
opriţi, indiferent cât de mari sunt barierele ce vă stau în cale, vă veţi trăi
visele. Acest lucru este garantat. Este 100%. Dacă continuaţi să păşiţi în
visele voastre vă veţi trăi visele. Acest lucru este corect 100%. Veţi deveni
visele voastre. Pentru orice vă rugaţi, veţi primi acel ceva, nu în 99% din
cazuri, ci 100%. Orice cereţi Divinului, va veni la voi, nu în 99% din cazuri,
ci 100%. Amintiţi-vă când vă vindecaţi singuri că aveţi 7 chakre, deci orice aveţi
nevoie, faceţi de 7 ori, adică pentru fiecare chakră. Când sunteţi copil şi
sunteţi răniţi, fiecare chakră este afectată de această rănire. Aşa că atunci
când vă rugaţi Divinului şi cereţi indiferent ce dar aţi cere, sau ce doriţi să
fie vindecat, aprindeţi 7 lumânări. Amintiţi-vă că sunt 7 direcţii: nord, sud, est, vest, există sus şi jos şi apoi
mai este înăuntru. Toate aceste direcţii trebuie adresate. Sunt, de asemenea, 4
bunici, 2 părinţi şi voi înşivă, adică tot 7 în total. În aceste mesaje channel vi s-a spus că părinţii şi bunicii voştri sunt
conţinuţi în energia propriei voastre aure, în propriul vostru Sine, iar un mod
de a obţine rapid vindecarea este să lucraţi şi să vă procesaţi bunicii şi
părinţii, la fel de mult pe cât vă lucraţi pe voi înşivă şi copilul interior.
Aceste învăţături au fost mereu aduse cu iubire, bucurie şi libertate în inimile
voastre şi pentru a vă învăţa adevărul, dar deseori adevărul este foarte greu de
ascultat, este foarte greu să-i permiţi să intre în tine. Copilul interior ia
multe decizii în copilăria voastră, iar aceste decizii se răsfrâng în viaţa
voastră. Aceste decizii şi crezuri necesită toate să fie provocate şi analizate.
Trebuie să le înfruntaţi pe toate şi, de asemenea, trebuie să înfruntaţi toate
emoţiile trăite de copil. Deseori, copilul se simte suprimat, reprimat şi plin
de teamă, iar voi, la rândul vostru, conţineţi aceste temeri, acea reprimare şi
suprimare. Nu vă veţi putea împinge uşor într-un spaţiu al expansiunii, mai ales la
începutul călătoriei voastre spre vindecare, dar de fiecare dată când vă mutaţi
într-un spaţiu nou vă veţi găsi înconjuraţi de un nou set de pereţi ce vor
necesita o putere egală pentru a-i demola, astfel încât să vă puteţi extinde în
următorul spaţiu. În vreme ce sunteţi în acel spaţiu, va trebui să faceţi faţă unui set diferit de
circumstanţe, unui set diferit de crezuri, unui set diferit de emoţii. Am spus
mereu în aceste învăţături că gândurile creează emoţii care creează realitate,
emoţiile creează gânduri care creează realitate, iar în aceste învăţături
abordăm vindecarea în arta de a fi întreg prin tărâmul emoţional. Astfel a trebuit cu toţii să învăţaţi să vă simţiţi şi să vă înţelegeţi
emoţiile, tărâmul vostru emoţional. Emoţiile voastre vor fi înconjurate de
aceşti pereţi de teamă care vă înconjoară, dar încă odată, să te eliberezi de
teamă este simplu, la fel cum Christos se ruga lui Dumnezeu mulţumindu-i mai
întâi pentru miracolul pe care urma să-l înfăptuiască, puteţi mereu mulţumi
Universului pentru miracolul de a vă elibera de teamă, indiferent ce teamă luaţi
în considerare la acel moment, sau puteţi cere ca toate temerile să fie
eliberate. Indiferent cum este pentru voi, indiferent de ce vă ocupaţi,
amintiţi-vă că există teamă în toate cele 7 chakre ale voastre. Întotdeauna este
un lucru bun să aprindeţi 7 lumânări şi să vă adresaţi unui număr cât mai mare
posibil de direcţii şi faţete. Acest lucru vă va aduce vindecare accelerată;
acest lucru va accelera procesul de vindecare. Aceasta va începe să vă schimbe
lumea într-un mod şi mai rapid, şi mai accelerat. Acest Univers este iubire. Aerul pe care îl respiraţi este iubire. Aerul este
Divinul, respiraţia este atât de importantă. Când vă atingeţi teama, cel mai rău
lucru posibil pe care-l puteţi faceţi, şi este un lucru natural, este să vă
opriţi din respirat. Când vă daţi seama că sunteţi în teamă, un lucru înţelept
este să respiraţi şi să continuaţi să respiraţi, deoarece Divinul nu cunoaşte
teamă, Divinul nu cunoaşte limite. Veţi simţi teama în corpul vostru, veţi simţi teama, indiferent care sunt
fricile voastre. Pe măsură ce simţiţi respiraţia cum curge în corpul vostru,
veţi simţi eliberarea, conştientizarea faptului că Divinul este în respiraţie,
mereu în jurul vostru, înăuntru şi afară este Divin. Când inspiraţi, inspiraţi
Divin şi când expiraţi, vă expiraţi pe voi şi Divinul, amestecaţi laolaltă. Indiferent la ce visaţi, unde vă plasaţi energiile, veţi crea, veţi crea în mod
constant. Aşa că respiraţia este parte din creaţie. Gândul este parte a
manifestării, aduceţi cu voi gândurile voastre, respiraţia voastră, energiile
voastre. Vă împingeţi energiile în lume, cu cât visaţi mai mult despre ceea ce
doriţi cu adevărat. Se va întâmpla 100% din cazuri, nu doar 99% din cazuri, ci
100% din cazuri. Este nevoie de răbdare pentru acest proces, deoarece copilul interior creează şi
el, în acelaşi timp, o realitate şi, în vreme ce copilul vostru interior este
rănit, trebuie să creaţi două realităţi în acelaşi timp. Una dintre realităţi
este cea a copilului rănit. Trebuie să proiectaţi copilul rănit în afară, în
lume; aşa este. Acest copil rănit va crea o realitate negativă, deoarece acel
copil vrea să fie văzut şi auzit, vrea să se exprime şi vrea să se întoarcă la
Divin. Se întoarce la Divin prin a fi văzut şi a fi auzit şi a i se permite să
se exprime; aveţi timp şi răbdare cu acel copil, pe care nu le-a primit
niciodată de la părinţii săi. Este datoria voastră, treaba voastră, să aduceţi
acest aspect al copilului vostru interior pentru a-l iubi şi a-l îngriji şi
pentru a-l face să se simtă suficient de sigur pentru a merge în acel loc foarte
special din inima voastră, unde îi este locul. Odată ce acest aspect al copilului vostru interior a fost plasat în inima
voastră, nu va mai crea niciodată o realitate negativă. Trebuie să vă amintiţi
şi să vă fie foarte clar faptul că copilul vostru interior este spart şi
fragmentat. Indiferent cât de bună credeţi că a fost îngrijirea din partea
părinţilor, indiferent cât de înflăcăraţi credeţi că au fost părinţii voştri, nu
sunteţi pe acest pământ pentru alt motiv decât pentru a veni din inconştient şi
a trece în conştient, iar modul în care funcţionează Universul este că copilul
vostru este fragmentat pentru a vindeca karma pe care aţi venit să o procesaţi
şi să o învăţaţi. Acest lucru este neîntrerupt în această călătorie. Al doilea lucru proiectat în
lume sunt visele voastre, aspiraţiile voastre. Aceasta este motivaţia voastră,
să cunoaşteţi că ceea ce visaţi, ar trebui să ştiţi că puteţi avea. Dacă aţi
fost învăţaţi corect de învăţăturile lui Hristos şi ale tuturor maeştrilor, aţi
şti că puteţi avea visele voastre. Veţi avea visele voastre, deoarece bariera
dintre vise şi realizarea lor este copilul rănit, fragmentele copilului rănit,
ale fricii, furiei, durerii şi tristeţii. Aşa că munca interioară este foarte clar procesul cunoaşterii, munca voastră
interioară de a vindeca copilul interior este un proces de la a fi fragmentat la
a deveni întreg, a deveni una, a deveni acel copil magic care păşeşte între cer
şi pământ. Trebuie să fiţi neobosiţi în goana după acest vis, această magică stare de a fi.
Nu este doar botez prin apă, este botez prin foc. Ce vrem să spunem prin botez
prin foc este că va trebui să treceţi prin foc pentru a vindeca copilul rănit.
Copilul nu va avea niciodată încredere în voi dacă nu sunteţi suficient de
puternici. Aşa că fiecare proces şi fiecare pas pe care-l faceţi în viaţă este
un pas spre putere, tărie şi spre măreţie, iar puterea, tăria şi măreţia voastră
sunt pentru a susţine subtilitatea, blândeţea copilului interior, astfel încât
copilul să poată avea visele sale - delicateţea şi iubirea pentru ca copilul să
poată fi în siguranţă şi puneţi în jurul copilului vostru puterea şi tăria
voastră şi permiteţi ce vrea şi are nevoie copilul. Mai întâi permiteţi ceea ce are nevoie copilul, deoarece nevoile copilului
trebuie satisfăcute. Nevoile oricui trebuie să fie satisfăcute înainte să
începeţi să daţi atenţie dorinţelor. Dacă începeţi să vă uitaţi la dorinţe
înainte ca nevoile voastre să fie satisfăcute, veţi nărui recipientul ce
păstrează copilul magic, care păstrează delicateţea. Poate vă puteţi imagina acel copil magic ca pe o pisicuţă pufoasă, atât de
moale, delicată, jucăuşă. Pentru ca această pisicuţă să fie în siguranţă,
trebuie să fie ţinută într-un loc, într-un recipient, iar recipientul este
masculinul, pisicuţa ar fi femininul, delicateţea, iubirea. Aşa sunteţi purtaţi
de Divin prin visele voastre. Când vorbim despre vise, vorbim despre visele pe
care le visaţi noaptea, care sunt vise de ghidare, care vă arată cum să lucraţi
cu psihicul vostru. Dar visele pe care le aveţi cu ochii deschişi, care sunt
aspiraţiile pentru noua voastră maşină sau noua casă sau renovarea casei, modul
în care să fie casa voastră, acest tip de vis este manifestarea voastră fizică,
aici pe pământ. Aceasta este călătoria voastră înspre întregime. Puteţi avea
orice doriţi. Puteţi fi foarte, foarte plictisitori, care este un alt subiect, atunci când
decideţi "ei bine, nu vreau nimic, voi fi foarte spiritual şi nu voi dori nimic.
Nu voi avea nici o dorinţă şi nici o nevoie şi nu voi avea suişuri şi coborâşuri
în viaţa mea." Vedeţi, plictiseala este un subiect, plictiseala este o emoţie
bazată pe furie, plictiseala este ca un bebeluş şi plictiseala vine dintr-un
bebeluş care nu este îngrijit, nu este ţinut în braţe, nu este iubit, lăsat
singur afară în grădină în cărucior poate pentru un timp prea îndelungat, astfel
că plictiseala se instaurează de la o vârstă fragedă. Aveţi grijă să nu vă blocaţi visele şi aspiraţiile prin subiecte emoţionale
cărora simţiţi că nu le-aţi putea face faţă, pentru că este o barieră în sine.
Am vorbit deseori în aceste mesaje despre masculin şi feminin. Masculinul este
ceea ce trebuie construit. Atât bărbaţii cât şi femeile au nevoie de masculin,
iar bărbaţii şi femeile au nevoie de feminin. Unde o femeie va găsi iubirea
adevărată pentru ea este tărâmul feminin. O femeie are nevoie de o anumită
cantitate de energie masculină pentru a-i ţine laolaltă propria feminitate,
pentru a-i permite propria feminitate. De asemenea, un bărbat îşi va găsi
puterea, bucuria şi iubirea în tărâmul masculin şi un bărbat este cel care
trebuie să construiască malurile unui râu. Malurile ar fi masculinul şi râul
care curge este femininul. Are nevoie să construiască maluri puternice pentru
râul său, astfel încât multă energie feminină să poată curge pe acolo, fără să
iasă din matcă şi să rupă malurile şi astfel femininul poate fi păstrat într-un
mod bun, astfel femininul se poate ridica, poată cădea, poate curge. Femininul este energia necunoscutului. Nu bărbatul singur trebuie să manifeste
necunoscutul. Necunoscutul vine la voi în visele voastre, fie că este un vis de
noapte despre multe lucruri abstracte sau visul vostru ne-manifest. Dacă visaţi
la o maşină, cu cât visaţi mai mult, cu atât mai multă energie este concentrată
în acest vis şi cu atât mai mult va deveni realitate. Dar ceea ce se întâmplă
este că atunci când vă imaginaţi că aveţi, de exemplu, o maşină nou-nouţă,
simţind cum e să aveţi acea maşină şi simţind energia dinăuntrul vostru, trebuie
să deveniţi acea maşină. Trebuie să deveniţi acea manifestare fizică a maşinii.
Malurile râului vostru trebuie să fie suficient de puternice pentru a ţine
maşina, pentru a permite unei suficiente cantităţi de energie feminină să curgă
în ceea ce doriţi, fără să permiteţi tuturor celorlalte aspiraţii să se năruie.
Pietrele fundaţiei trebuie să fie la locul lor şi astfel manifestaţi. Acesta
este unul dintre motivele pentru care afirmaţiile pozitive şi gândurile pozitive
continue funcţionează doar pentru un anumit timp, deoarece, în final, prea multă
negativitate se va aduna în faţa voastră şi vă veţi nărui, dar urmaţi
învăţăturile adevărate ale lui Kryon şi permiteţi cu adevărat acelui copil să se
vindece pas cu pas în fiecare zi. Puţină muncă, visaţi-vă zilnic visele şi
simţiţi ce vă împiedică să aveţi visul vostru. Visaţi-vă visul şi simţiţi ce vă împiedică să aveţi visul vostru. Unde-l simţiţi
în corp? Simţiţi în corpul vostru unde este o emoţie negativă şi simţiţi-o. În
miezul acelei emoţii, nu în 99% din cazuri, ci în 100% din cazuri este un aspect
rănit al copilului vostru interior şi la baza rănirii acelui copil este un
element de teamă, iar acea teamă trebuie să fie simţită, trebuie să fie ţinută,
copilul are nevoie să fie ţinut şi iubit, are nevoie să fie îngrijit cu
adevărat, să ţină cineva la el şi să fie iubit. Călătoria voastră este să vă învăţaţi cum să vă îngrijiţi şi să vă iubiţi
singuri, să vă onoraţi pe voi înşivă. Frumuseţea înaintării în vârstă şi a
câştigării de înţelepciune este că deveniţi mai enigmatici, mai frumoşi, mai
iubitori, mai grijulii. Există mii de cuvinte frumoase pentru asta. Este o
călătorie spre iubire, o călătorie spre Divin. Veţi observa cuvântul iubire ("love") şi cuvântul viaţă ("live"). Viaţa are "i"
pentru masculin şi iubirea "o" pentru feminin. Aşa că atunci când trăiţi sunteţi
în masculinul vostru, iar când iubiţi sunteţi în femininul vostru, dar ceea ce
vreţi să găsiţi este echilibrul între a trăi şi a iubi. Un bărbat se va bucura
mult mai mult de viaţă decât de iubire, pentru că lui îi este greu să spună
iubire, dar un bărbat va găsi iubirea pentru sine în trăirea cu adevărat, în
timp ce o femeie se va bucura de abordarea mai blândă a vieţii în care se va
bucura de starea de a fi în iubire. Vă rugăm acum să vă închideţi ochii şi să vă cufundaţi în corpurile voastre şi
să vă conectaţi cu Mama Pământ prin tălpile picioarelor şi cu Tatăl Cer prin
chakra coroanei. Permiteţi oricărui sentiment pe care-l doriţi să vină în corpul
vostru. Permiteţi visului vostru să vină în corpul vostru. Care este visul
vostru? Permiteţi energiilor voastră să treacă la vibraţia visului vostru. Dragilor, această sală este plină cu îngeri în astă seară. Ghizii voştri
spirituali sunt la picioarele voastre, ajutoarele voastre vă înconjoară.
Permiteţi-vă să verificaţi dacă aţi luat vreodată implantul neutru care vă va
neutraliza karma? Dacă nu, acceptaţi darul implantului neutru, eliberarea şi
depăşirea karmei voastre. Permiteţi-vă să treceţi la o vibraţie din ce în ce mai
înaltă, vibraţia visului vostru, un vis fizic, ceva ce vreţi să manifestaţi
fizic pe acest pământ... Faceţi o dublă verificare că acest vis vine din inima
voastră, acest vis este un vis bazat pe iubire şi nu pe ego... Fiţi cu
vibraţiile voastre, eliberaţi-le în acest spaţiu şi în această energie şi veţi
simţi o expansiune atât de frumoasă într-o lume nouă. Noua lume este plină de noi obstacole; lumea nouă spre care vă îndreptaţi este
diferită de lumea cu care sunteţi obişnuiţi. Aşa că permiteţi-vă să simţiţi,
orice simţiţi. Ce blochează acest vis? Permiteţi-vă să coborâţi într-o nouă
energie în care puteţi simţi în corpul vostru ce blochează curgerea mea la acel
nou nivel al energiei? Ce este? Staţi cu acest sentiment. Poate este durere în inima voastră, oriunde simţiţi
senzaţiile care nu sunt în concordanţă cu senzaţia visului vostru... Poate
undeva copilul din voi şi-a frânt inima sau a fost rănit sau a fost înfuriat.
Orice ar fi, intraţi în contact cu acea emoţie îngheţată care este aici pentru a
fi vindecată astă seară, pentru că acest copil vrea să aibă ceva de spus, acest
copil vrea să simtă iubire, iar Divinul vrea ca voi să aveţi visul vostru. Există ajutor pentru voi aici, există ajutor, simţiţi-l. Simţiţi cum vă sprijină
Universul, simţiţi iubirea Universului. Simţiţi-vă ghizii, lăsaţi-i să vă spele
aura şi lăsaţi-i să vă mângâie. Admiraţi cu veneraţie călătoria voastră, ceea ce
aţi realizat şi împlinit aici până acum pe această planetă cu munca pe care aţi
făcut-o asupra voastră. Poate undeva, pe parcurs, cineva v-a luat din energie, acestui copil, nu poate,
ci s-a petrecut categoric, dar toate aceste energii trebuie înapoiate şi le veţi
vedea întorcându-se pe măsură ce întunericul se ridică din jurul copilului şi pe
măsură ce copilul începe să primească iubire. Energia, de obicei de la unul
dintre părinţi, se va întoarce pentru a-l face pe acest copil întreg, pentru a-l
face complet, pentru a-l face să scânteieze, pentru a-i face ochii să lucească,
plini de iubire. Nu este un lucru rău pentru acest copil să ceară acestor părinţi, sau oricui a
luat-o, să înapoieze această energie. Poate, la un anumit moment dat, copilul a
simţit să dea această energie pentru a supravieţui pe acest pământ... Acum e momentul să încetaţi a supravieţui şi să începeţi a trăi. Încă odată, a
iubi şi a trăi, când vă daţi inima vieţii şi vă daţi inima iubirii. Teama de
iubire este o energie atât de dificil de surmontat, sau cel puţin aşa era, cu
doar câteva momente în urmă. În această sală, astă seară, ne ancorăm într-o nouă
energie în care teama de iubire este abolită şi vă permitem să vă eliberaţi
temerile legate de iubire. În această zi sau noapte este vremea în care multe energii vechi sunt năruite.
Multe energii vechi care au suprimat, reprimat şi negat omenirii ceva ce era
dreptul său din urmă cu 2.000 de ani, ajungând din nou aici, pe această planetă
şi extinzându-se în jurul globului. Veţi putea muta munţi. Sămânţa de muştar va
creşte, devenind orice veţi vrea să devină. Veţi găsi orice căutaţi, deoarece
iubirea are întotdeauna, întotdeauna, întotdeauna calea sa. Dragilor, păşiţi într-o realitate cu totul şi cu totul nouă, în care nu va mai
trebuie niciodată să vă trataţi de teamă. Iubirea va începe să curgă, iar
fricile voastre se vor dizolva. Vă veţi întoarce la adevărata voastră natură ca
fiinţe umane, care este natura Divinului, pentru că iubirea cucereşte totul.
Binele va învinge mereu răul. Lumina va lumina mereu întunericul şi, atât timp
cât continuaţi să păşiţi în visele voastre, vă veţi trăi visele. Nu vă opriţi din mers, continuaţi să mergeţi mai departe. Continuaţi să mergeţi
în fricile voastre, aşa cum se spune în Psalmul 23: "Nu vă veţi teme de rău." Nu
veţi avea nimic de care să vă temeţi. Mergeţi, mergeţi şi veţi ajunge. Este
garantat, este infailibil. Atât timp cât continuaţi să mergeţi în visele
voastre, le veţi trăi. Visele voastre vor deveni realitatea voastră. Dragilor, acesta este Kryon care pleacă. Mergeţi cu bine, aveţi grijă de voi şi
Dumnezeu să vă binecuvânteze. |